Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ)

Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ) 2021-2027, aprobat de către Comisia Europeană în martie 2026, reunește prioritățile de dezvoltare durabilă și cele de tranziție justă dezvoltate anterior prin programe separate.

Prioritățile de dezvoltare durabilă pe care le vizează programul contribuie la transformarea economiei Uniunii Europene (UE) într-o economie modernă, competitivă și eficientă, astfel încât Europa să devină primul continent neutru climatic, iar creșterea economică să fie durabilă și să nu se bazeze pe utilizarea resurselor.

Totodată, PDDTJ se concentrează și pe atingerea priorităților de tranziție justă, care au ca obiectiv principal sprijinirea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, prin generarea de locuri de muncă durabile și sigure, contribuind la obiectivul UE privind neutralitatea climatică până în 2050 conform Legii Europene a Climei.

Proiectele pe care le avem în derulare se regăsesc pe „Prioritatea 4 – Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră” și „Acțiunea 4.5  – Sisteme și rețele inteligente de energie”.

Banat

Descoperă informații despre proiectele pe care le avem în derulare, finanțate prin PDDTJ, în

regiunea Banat!

Modernizarea stației electrice Cetate, județul Timiș

Cofinanțat de Uniunea Europeană.