Echipele Rețele Electrice România și ale contractorilor au reușit să rezolve incidentele apărute în rețeaua de distribuție în urma furtunii violente din seara de 30 iunie și noaptea de 1 iulie, care a afectat mai multe regiuni din țară. Intervențiile au fost îngreunate în anumite zone de posturi și echipamente inundate, precum și de accesul dificil cauzat de copaci căzuți.
În instalațiile de medie și joasă tensiune au funcționat corect protecțiile electrice, funcționare care a dus la deconectarea acestor instalații de la sursa lor de alimentare. Dacă instalațiile de medie și joasă tensiune ar fi rămas sub tensiune, ar fi fost pagube materiale însemnate și pericol pentru persoanele alimentate de aceste instalații.
Repunerea sub tensiune a instalațiilor s-a putut face doar după evacuarea apei, curățarea și uscarea echipamentelor, urmate de verificări, inclusiv prin probe de tensiune, pentru prevenirea scurtcircuitelor, incendiilor sau electrocutărilor.
Pe toată durata intervențiilor, Rețele Electrice România a colaborat permanent cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și cu autoritățile locale și centrale.
Este posibil ca unii clienți să fie în continuare nealimentați cu energie electrică, din cauza unor defecte apărute în instalațiile proprii ale imobilelor în care locuiesc (subsoluri inundate), instalații asupra cărora compania nu are drept de intervenție.
Pentru semnalarea unor situații apărute în rețeaua de distribuție, clienții au la dispoziție numerele de telefon apelabile gratuit la nivel național: 0800.070.888 (București, județele Ilfov și Giurgiu), 0800.070.444 (județele Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș) și 0800.070.555 (județele Călărași, Ialomița, Constanța și Tulcea). Totodată, clienții pot consulta harta cu zonele afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică aici.




