04 Ianuarie 2026

Condiții meteo Banat – ora 11:00, 4 ianuarie 2026

TelVerde Banat, Muntenia, Dobrogea

Echipele de intervenție ale Rețele Electrice România și ale firmelor contractoare continuă să lucreze pentru restabilirea alimentării cu energie electrică pentru toți clienții afectați în urma fenomenelor meteo severe începute ieri (cod portocaliu de viscol puternic, în special în zona montană, cu rafale ale vântului de 70-85 km/h, respectiv peste 90 – 120 km/h la altitudini peste 1700m).

Duratele de intervenție sunt majorate, echipele având acces îngreunat în multe zone, întrucât traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, iar condițiile meteo de cod portocaliu au provocat căderi de copaci atât pe elemente de rețea cât și pe drumuri.

Pe parcursul zilei de ieri au fost fost realizate intervenții care au dus la restabilirea alimentării pentru circa 21.000 de clienți. La ora 11:00 mai erau în curs de reparare defecte care afectează parțial alimentarea pentru aproximativ 8500 clienți din 43 de comune/localități, din care 5 în județul Arad, 3 în Timiș, 32 în Hunedoara și 2 în Caraș Severin.

Suntem în contact cu autoritățile centrale și locale, cu care colaborăm pentru a relua alimentarea cât mai curând posibil, în condiții de siguranță atât pentru clienți cât și pentru personalul tehnic de pe teren. Clienții pot consulta harta cu zonele afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică aici. Le recomandăm clienților, în situația în care au o întrerupere în alimentarea cu energie electrica, iar zona în care se află nu se regăsește pe hartă, să apeleze 0800 070 444 (număr apelabil gratuit) sau prefix judet +929.