Echipele Rețele Electrice Dobrogea ale contractorilor și cele mobilizate de la alte regiuni au reconectat la rețea circa 90% din numărul total de clienți a căror alimentare a fost întreruptă de fenomenele meteorologice de cod roșu.
Față de situația transmisă anterior, au fost reconectați încă circa 20.000 de clienți, iar numărul total al localităților afectate a scăzut de la 75 la 61.
La ora 12, echipele interveneau pentru a remedia defecte în rețele care alimentează circa 28.000 clienți, din care aproximativ 15.000 în județul Constanța, 10.000 în Tulcea și 2.500 în Călărași. Situația din Ialomița este în curs de normalizare.
Reamintim că suprafața mare afectată de vântul cu viteze de peste 100 km/h și precipitații, precum și accesul dificil în zonele cu defecte din cauza ploii și noroiului, majorează duratele de intervenție.
Continuăm să colaborăm cu autoritățile centrale și locale, iar echipele vor lucra pentru reluarea alimentării la toți clienții afectați. Odată cu remedierea rețelelor de medie tensiune care alimentează localitățile, echipele repară și deranjamentele de joasă tensiune în interiorul localităților.